ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
privind aprobarea alocării sumei de 6,30 mii lei Liceului Tehnologic ”G.G.Longinescu” Focșani pentru derularea proiectului ”VALORI EUROPENE”
Consiliul Local al Municipiului Focşani, judeţul Vrancea, întrunit în şedinţă ordinară,
Analizând proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Focşani, prin care se propune aprobarea alocării sumei de 6,30 mii lei Liceului Tehnologic ”G.G.Longinescu” Focșani pentru derularea proiectului ”VALORI EUROPENE” şi raportul comun întocmit de Direcţia economică şi Serviciul corpul de control al primarului- Compartiment învățământ, tineret, înregistrat la nr. 107799/10.12.2018;
Văzând avizul favorabil al Comisiei de buget şi administraţie publică;
Având în vedere adresele nr. 3494/27.11.2018 și nr. 3611/07.12.2018 transmise de Liceul Tehnologic ”G.G.Longinescu” Focșani şi înregistrate la nr. 103912/28.11.2018 și nr. 107113/07.12.2018;
În baza art. 36 alin (1), alin. (2),lit.“b” si “d”, alin (4) lit. “a”, alin (6) lit “a’,pct.5, precum şi în temeiul art. 45 alin. (2) lit „a” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată în 2007, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 (1) Se aprobă alocarea sumei de 6,30 mii lei Liceului Tehnologic ”G.G.Longinescu” Focșani pentru derularea proiectului ”VALORI EUROPENE”.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) va fi alocată din bugetul propriu al Liceului Tehnologic ”G.G.Longinescu” Focșani, de la capitolul bugetar „Învăţământ” (65.02), subcapitolul bugetar „Învăţământ secundar superior” ( 65.02.04.02), titlul „Bunuri şi servicii” (20), articolul bugetar „Alte cheltuieli cu bunuri și servicii” (20.30.30), sumă care va fi utilizată astfel: 6,00 mii lei pentru cheltuieli de transport și 0,30 mii lei pentru editarea revistei ”Le Nid”.
Art. 2 Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul administraţie publică locală, agricultură, compartimentelor, serviciilor, Liceului Tehnologic ”G.G.Longinescu” Focșani şi Primarului Municipiului Focşani, conform legii, care va asigura executarea acesteia prin Direcţia Economică și Serviciul corpul de control al primarului- Compartiment învățământ, tineret.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Nedelcu Mihai
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI
FOCŞANI
Eduard Marian Corhană
Municipiul Focşani, 12 decembrie 2018
Nr. 512